(P) Cinci români au intrat în cea de-a două săptămână de Wimbledon

Au mai rămas șapte zile până la momentul în care aflăm câștigătorii celor cinci probe din cadrul Wimbledon 2019: simplu masculin, simplu feminin, dublu masculin, dublu feminin și dublu mixt.

(P) Cinci români au intrat în cea de-a două săptămână de Wimbledon

România este bine reprezentată la patru dintre aceste probe, singura ramură unde nu a reușit să aibă un sportiv în cea de-a două săptămână de Wimbledon este simplu masculin. Un singur jucător, Marius Copil, nu poate ține pasul cu colegii lui. El a fost eliminat încă din primul tur, de către Guido Pella (6-7(11), 7-5, 3-6, 4-6. În rest, la toate celelalte probe, cinci români mai sunt încă în cărți, o parte dintre ei plecând chiar favoriți la agențiile de pariuri și îi putem vedea în următorul tur.

Simona Halep o întâlnește pe cea mai tânăra participantă la Wimbledon 2019

Cotată cu șansă a șaptea la câștigarea editiei 2019 a Wimbledon-ului  la pariuri sportive, Simona Halep a dat o replică solidă adversarilor întâlniti. În cele trei meciuri pe are le-a jucat până în momentul de față, a pierdut un singur set, în fața Mihaelei Buzărnescu. Greul acum începe pentru Simona, care a devenit a cincea favorită  la câștigarea trofeului, în ochii bookmakerilor, cu o cota de 8.50. Începe cea de-a două săptămână cu un duel în fața lui Cori Gauff, noua senzație a tenisului feminin. 

Simona Halep - Aliaksandra Sanovich 6-4, 7-5

Simona Halep - Mihaela Buzarnescu 6-3, 4-6, 6-2

Simona Halep - Victoria Azarenka 6-3, 6-1

Adversara de luni a Simonei Halep este cea mai tânără jucătoare prezentă într-o finală de US Open, rezervată juniorilor. La 13 ani, Cori Gauff a reușit această performanță, pentru că, ulterior, la același nivel, să câștige Roland Garros. Ea a intrat în istoria tenisului încă de la Grand Slam-ul parizian, atunci când a devenit cea mai tânără jucătoare care s-a impus într-un meci din calificările Roland Garros. La cei 15 ani, 12 de zile, Cori Gauff a devenit cea mai tânăra sportivă care ajunge pe tabloul principal la Wimbledon, din 1968 și până în prezent.

Turul 3: Cori Gauff – Polonă Hercog 3-6, 7-6 (7), 7-5

Turul 2:  Cori Gauff – Magdalena Rybarikova 6-3, 6-3

Turul 1: Cori Gauff – Venus Williams 6-4, 6-4

Calificări tur 3: Greetje Minnen 6-1, 6-1

Calificări tur 2: Cori Gauff – Valentyna Ivakhnenko 6-2, 6-3

Calificări tur 1: Bosova Zadinov – Cori Gauff 3-6, 4-6

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer, favoriți 5

Cei doi fac pereche de foarte mult timp, deja au reușit să câștige nenumărate trofee, printre care și două de Grand Slam. În 2015, aceștia au mai cucerit Wimbledon, ia doi ani mai târziu erau încoronați “regii hard-ului american”, triumfand la U.S Open. Aceștia s-au calificat fără probleme în optimile probei de dublu, unde vor pleca drept favoriți în fața perechii argentiene, Maximo Gonzalez/Horacio Zeballos.  Românul, alături de partenerul sau, nu au pierdut niciun set până în acest moment al competiției. Asta în condițiile în care, în această probă, la Wimbledon, se joacă după sistemul cel mai bun din cinci seturi. 3-0 a fost scorul la seturi împotriva perechilor Cecchinato/Seppi și Martin/Nys. 

România, bine reprezentată și la dublu feminin & dublu mixt

Monica Niculescu și Irina Begu vor avea primul test cu adevărat dificil din cadrul Wimbledon 2019. Jucătoare și de simplu, cele două s-au descurcat pe ambele planuri, asta și pentru că nu au înaintat mult în proba de simplu. Favorita numărul 15, perechea românească au jucat set decisiv în fiecare dintre cele două dueluri deja disputate. Totuși, săptămâna a doua de la Wimbledon începe cu un meci foarte tare. Vor juca în fața perechii favorite numărul 3, formată din Su-Wei Hsieh și Barbora Strycova.

Ultima și nu cea din urmă, Raluca Ioana Olaru joacă la dublu mixt alături de croatul Franco Skugor. Favoriții numărul 2, cei doi nu au jucat în primul tur, calificându-se direct în saisprezecimile probei de sublu mixt. În chiar primul lor meci programat să se dispute la începutul celei de-a două săptămâni de competiție, vor avea un meci cu o pereche 100% americană. Frances Tiafoe și Serena Williams vor sta de partea cealaltă a fileului.

Halep și Horia Tecău, cote bune pentru câștigarea Wimbledon

Dintre toți acești jucători români care vor reprezenta România în cea de-a două săptămâna de Wimbledon 2019, doi dintre ei sunt favoriți 5 să câștige trofeul și la casele de pariuri. Simona Halep are o cota 8.50 să reușească asta, în timp ce Horia Tecău & Jean-Julien Rojer au cota 8.00 să ridice al treilea trofeu de Grand Slam deasupra capului.  Cotele prezentate în acest articol au fost preluate de la Netbet, operator de top din România, care pe lângă pariuri, oferă și jocuri de casino online.

De altfel, Horia și Simona sunt singurii care au reușit să câștige cel puțîn un trofeu de Grand Slam în proba unde evoluează. Tecău a câștigat Wimbledon, în 2015 și U.S Open în 2017. Deși are mai multe finală de Grand Slam la activ, Simona Halep a cucert o singură dată un asemenea trofeu, în 2018, la French Open. De astfel, cea mai bună prestație a ei la Wimbledon a fost semifinală, pe care a reușit să o joace în 2014.

Program PRO X

  • Marţi
  • 07:00 Stiri Sport.ro 7.00
    120 min
    09:00 Ora exacta in sport
    60 min
    10:00 Stiri Sport.ro
    45 min
    10:45 Ora exacta in sport
    285 min
    16:00 Marea Tacaneala
    60 min
    17:00 Prietenii tai
    60 min
    18:00 M.A.S.H.
    60 min
    19:00 Marea Tacaneala
    60 min
    20:00 Michael J. Fox Show
    30 min
    20:30 Prietenii tai
    90 min
    22:00 Franklin si Bash
    60 min
    23:00 Da-i Bataie! Local Kombat
    60 min
    00:00 Stiri Sport.ro
    60 min
    01:00 Ora exacta in sport
    105 min
    02:45 La bloc
    105 min
    06:00 Ora exacta in sport
    60 min

Stiri